top of page

SUNT PROFESOARĂ, NU SECRETARĂ

Actualizată în: 16 sept. 2022


Zilele trecute, discuție de început de an școlar în cancelarie, între câteva doamne diriginte. Tema, bursele elevilor. Nimic ieșit din comun la prima vedere, până la momentul în care aflu cu stupoare că, mai nou, sunt secretara școlii. CUM? Simplu! Conform unui Ordin de ministru, prin care se reglementează acordarea burselor școlare, profesorul diriginte ADUNĂ/ STRÂNGE/ CULEGE/ COLECTEAZĂ (habar nu am cum să spun! ) dosarele copiilor în drept.



Mai mult, aflu de la una dintre colegele de cancelarie (doamna se laudă că a fost nu știu ce responsabil cu Comisia burselor școlare) că nu trebuie doar să le strâng, dar trebuie și să le verific, să mă asigur că sunt acolo toate documentele puse bine de părinte șiiiii... să le pun, pe ele, pe documente, ”în ordinea din ordin”, că așa dorește comisia.


Printre altele, am ridicat o problemă. Orice document intră într-o instituție în mod oficial, orice cerere, orice dosar depus necesită un număr de înregistrare. Colega mea expertă susține ca NU. Eu, fost director timp de 8 ani și absolvent al unui masterat în administrația instituțiilor publice, susțin ca DA. Totuși, cum îmi asum eu, diriginta-secretară, preluarea unor astfel de documente și cum are părintele dovada că a depus dosarul? Cine dă aceste numere? Unde se înregistrează ele? Și aș putea fără probleme să continui cu întrebările...



Domnule Ministru (profesor), stimată colegă, fostă șefă de nu știu ce comisie printre zecile de comisii inutile dintr-o școală, vă aduc la cunoștință că eu, profesorul X, nu sunt secretara școlii, sunt PROFESOR. 26 de ani la catedră, 22 de ani de școală (12 obligatorii, vreo două facultăți de lungă durată, un masterat), zeci (dacă nu sute) de cursuri de formare continuă pe banii mei, doctorand, în prezent, toate le-am făcut și continui să le fac ca să fiu PROFESOR, nu SECRETARĂ.


Profesorul, stimații mei colegi, se ocupă cu educația, cu procesul învățării, cu pregătirea orelor de curs și căutarea celor mai bune materiale și metode, cu conceperea de teste și corectarea acestora, cu identificarea și aplicarea celor mai bune și mai educative proiecte școlare și extrașcolare pentru copiii de la clasa pe care o păstorește.

Nu știu ce predă doamna colegă, dar probabil că are foarte mult timp la dispoziție, dacă este dispusă să facă pe secretara (ca dirigintă). Sau poate că NU, dacă pretinde părinților să-i înmâneze dosarele cu documentele puse într-o anume ordine, ca să i se ușureze munca.


Dragă colega (de tehnologie, de religie, de muzică, de desen, sport, engleză, de indiferent ce) care nu ai pe umeri ”povara” unui examen național sau conștiința unei învățătoare care trebuie să îți pună în mâini un copil care să știe să scrie și să citească, îți spun eu, ca profesor de română, de exemplu, că am această ”povară” care îmi apasă conștiința zi de zi, care mă obligă să caut, să găsesc, să formez, să evaluez cât se poate de bine și de serios elevii mei. La limba română, evaluarea unei lucrări durează între 10 și 15 minute. Indiferent ce predai, poți face un calcul simplu și ai să afli cam de cât timp are nevoie un profesor de română, doar pentru evaluări ( 5 clase, cca 27 de elevi la clasă, uneori chiar 35, rezultă 135 de elevi, uneori aproape 175). Nu știu la tine, dar la mine cam așa stau lucrurile. Și asta ca să mă refer doar la timpul necesar evaluării.


Deci, domnule Ministru, dragă colega, poate că ar trebui să vă reconsiderați poziția, unul de pe scaunul confortabil de ministru, cealaltă de pe scaunul de diriginte.

Nu știu ce a gândit domnul profesor ministru. Poate crede că avem prea mult timp liber (cam asta este percepția societății despre noi, prea mult timp liber, prea multe vacanțe, prea mult stat degeaba). Vreau să cred că NU!

NU știu ce a gândit doamna colegă de cancelarie. Poate că are ea prea mult timp liber și crede că înotăm în același acvariu. O anunț că NU!


Indiferent ce au gândit cei doi, eu sunt PROFESOARĂ, nu SECRETARĂ!

221 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate

Comments


bottom of page